V-a doborât alături deopotrivă
Amarul trudei fără de hodină.
La căpătâiul vost' într-un opaiț,
Domol clipește-un sâmbur de lumină.
Vezi, multe păcate
Sunt pe lumea asta,
Lui Ion Crâșmarul
I-a fugit nevasta;
Copilăria mea pierdută
Demult, prin rariștea de tei
Și-a dus, cu râsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei
Dezgroapă, moșnege, cu mâinile-n tremur,
Comoara ta veche de jale
Tu porți ferecate durerile noastre
În vaierul strunelor tale.
Corabia din lanțuri desfăcută
Își mișcă-ncet scheletele trudite,
Cu ea te duci spre lumi nebănuite,
Femeie, tu, pe veci necunoscută.
În dup-amiaza silnică de vară,
I s-a făcut un gol rotund în minte
Sunt fără șir imagini și cuvinte
Ce s-au pornit în juru-i să tresară.
Lin picură azi milostivă pace,
Și prin văzduh o șoaptă nu colindă,
Peste întinsa lacului oglindă
Amurgul umed umbre moi desface.
Cu fruntea-n țărână, plângând azi ne vezi,
Din slavă, cerescule soare;
Rugămu-ne ție, azi sufletul nostru
Tu lasă-l departe să zboare.
De-oi muri la primăvară,
Să mă plângeți tu și mama;
Amândouă să mă plângeți
Și să vă cerniți năframa.
E sărbătoare pe câmpie, și-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paștile cele frumoase, și-n fire zvonul lor străbate,
Clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate.