Stăm cu gâtul alb, sub grindă,
ca o pasăre egipțiană
așteptând să îl cuprindă
vreo domnie năzdravană,
așteptăm cu ceafa tunsă
și cămașa despicată,
fruntea pe butuci ajunsă
se credea pe trup de fată.
Și-a venit domnița Ralu
coborâtă lin din butcă
cu mâini reci precum cristalul
al carafelor de vutca
și-a iubit cu mâna-ntoarsă
părul curs, fierbinte iarbă,
gâtul meu prelung, de barză
spaima, viclenită-n barbă.
Eu îi sărutăm danteaua
neagră, cu spărtura rară
și îi beam din unghii, neaua,
dăm din lacrimă afară
iar de-atunci când trec prin fresce
către pribegimi, cu calul
să mă luminezi cu neșce
lumânări, domniță Ralu
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.