Imposibil poetul și imprevizibilă via lui:
statuie sub coajă unei statui.
Și totuși, fără netrebnicia lui nimic n-are rost
și nici măcar nu e unic. El a mai fost.
Vine când și când
și e al lui, pamânț,
el se-nsamânțează,
el se ierbeaza,
el se naște,
el se paște.
A fost?
Nici că se mai cunoaște.
Cel așteptat, cel nenăscut,
vine mereu din trecut.
E-n slavă cu pecete și cu inel
dar nu e el,
nu e Nici el!
(Vine
te miri cine)
Ce mănâncă el și ce bea?
Mai nimic: viața ta,
viața mea
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.