Piatra-mi bea nisip din pumni,
călăresc pe săptamâni
și rămâne grea
frunza, de atingerea mea
și rămâne ușoară
iarba, sub vară.
Numai clopotul rămâne la fel
de moarte și de oțel
numai eu rămân
de-o lumină mai spân
ținut minte
de-al laptelui dinte,
știut
de gura de lut
a unei caise
întredeschise
ca vârful de spadă
a unui cuvânt de zăpadă
nins de o iarnă prea mare,
cu desemne-n schimbare.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.