Beau apă
din palmele sparte de piroane.
Beau din aer
ca dintr-un râu din care încă nu s-au scos
peștii.
Tinerețea mea? Cartuș
pierdut în iarbă.
Muzică? Ceva deasupra morții.
Pictură? Muzică-n asceză.
Dragostea? Floare afazică.
Beau
un vin răspicat.
Lumina-ngreunată de morți neștiute
o umple ploaia ca un tipar de bani.
Nu-mi voi trăda
solitudinea.
Veniți să vedeți noaptea
cu ochii mei de un verde antic,
incredințați-vă acestor două mâini
cu care conviețuiesc,
lasăți-vă striviți de cartea mea
care e un ierbar
de nervi!
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.