Reci diamante cu vâscoase fulii,
rămase-n urmă. Și rămas, Falernul
peste taverne picurând eternul
și efemerul lui ulei. Zac ulii
în stemele auguste. El, nedemnul,
târând de nu știu care dintre Iulii
sub sulițele, ale caraulii,
unei corăbii îi șoptește lemnul
care sărate pânze și le trece
prin mările părăginirii grece
vărsându-i-l din Roma pe poetul
trimis pe țărmul sterp, muncit cu-ncetul
de viscole și vifore pribege
spre-a-l întâlni pe Eminescu, getul.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.