Am vrut să-ţi dăruiesc luna septemvrie,
aş fi golit-o de moarte,
cu gutuile şi câinii ei leneşi, cu aşteptarea
scrisorilor, cu ploile suav putrezind, cu lutul
umflat de iubire.
Atât e al meu: septemvrie... Să nu-mi ceri
să aprind teii, ori să ning. Eu sunt
septemvrie. Sunt frunza care mă ninge,
sunt fărâma de timp în care poţi respira,
în care mai poţi respira,
sunt oglinda migraţiei păsărilor,
sunt septemvrie, pentru mereu, septemvrie...
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.