Ce sunt după ei, sufletele noastre, călătoresc
pe punțile de nave decăzute
aglomerată cu femei îngroșate și copii plângând
incapabili să se uite fie la peștele zburător
sau la stelele pe care stâlpii ne îndreaptă spre sfaturile lor;
grămada de înregistrări gramofonice
să se dedice pe nedrept pelerinilor inexistenți
murmurând gândurile sparte din limbi străine.
Ce sunt după ei, sufletele noastre, călătoresc
pe cherestea însoțite de sămânță putrezită
de la port la port?
Schimbarea pietrelor sparte, respirația
răcoarea pădurii cu dificultate mai mare în fiecare zi,
înot în apele acestei mări
și din marea aceea,
fără simțul atingerii
fără bărbați
într-o țară care nu mai este a noastră
nici a ta.
Știam că insulele erau frumoase
undeva de jur împrejur aici, acolo unde ne batem,
ușor mai jos sau puțin mai sus,
un spațiu mic.
vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.