În pieptul meu rana se deschide din nou
când stelele vin și mi se-nrudesc cu trupul,
când liniștea cade subt pașii oamenilor.
Aceste pietre ce se scufundă în vârste, până unde
mă vor târî?
Marea, marea cine-ar putea s-o secătuiască
Văd mâinile făcând semen vulturului și uliului
în fiecare dimineață.
Legat de această stâncă dobândită
prin durere,
văd arbori respirând neagra pace a morților
și surâsurile nemișcate ale statuilor.
Traducere Aurel Rău
din vol. Poezii (Cele mai frumoase poezii) 1963
vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.