Raven (In memoriam E. A. Poe) - Giorgios Seferis
Adăugat de: Adina Speranta

Ani ca aripi. Ce-şi aminteşte corbul nemişcat?
Ce-şi amintesc morţii la rădăcinile arborilor?
Mâinile tale aveau culoare de măr ce cade,
şi vocea asta joasă, revenind mereu!

Călătorii din larg privesc pânza şi stelele
aud vântul, aud dincolo de vânt cealaltă mare
ca o scoică închisă lângă ei, nu aud
altceva, nici nu caută-n umbra chiparoşilor
o imagine pierdută, o monetă, nu se-ntreabă
ce-şi aminteşte-un corb pe o creangă uscată:

El rămâne nemişcat pe orele mele, puţin mai sus,
ca sufletul unei statui fără vedere.
Există o mulţime adunată-n această pasăre,
mii de inşi uitaţi şi de riduri şterse,
îmbrăţişări frânte şi râsete întrerupte,
lucrări oprite şi staţii tăcute,
un greu somn de stropi aurii.
Stă nemişcat. Şi-mi priveşte orele.
Ce-şi aminteşte?
Sunt multe răni în oamenii invizibili, în el,
patimi aşteptând suspendate Ziua din Urmă,
josnice dorinţi confundându-se cu pământul,
copii ucişi şi femei cari s-au obosit în zori.
Oare apasă greu pe creanga uscată, apasă greu
pe rădăcinile arborelui galben, pe umerii
celorlalţi oameni, ciudatele fizionomii
care nu îndrăznesc să atingă un strop de apă
cufundate în pământ?
Apasă greu, undeva?
Aveau o greutate mâinile tale ca în apă
în peşterile marine, o greutate uşoară
scutită de nelinişte,
cu ceva din mişcarea
cu care alungăm vreun gând
nedorit,
întinzând marea până la orizont, la insule.
E greu după ploaie pământul; ce-şi aminteşte
flacăra neagră şi dreaptă pe cerul gri,
înfiptă între om şi memoria omului,
între rană şi mâna ce-a rănit – neagră lance?
S-a-ntunecat câmpul, bând ploaia, a căzut vântul,
n-ajunge răsuflarea mea, cine
îl va face să se mişte din loc? Întruna
între memorie şi umbrele care se zbat să redevină
bărbat şi femeie –
lacună, un piept uimit;
între somn şi moarte – stagnantă viaţă.
Aveau o mişcare mâinile tale
spre somnul mării,
mângâind visul ce urca liniştit
păianjenul de aur
aducând în soare roirea constelaţiilor,
pleoapele lăsate, aripile lăsate...



vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Întruna
între memorie şi umbrele care se zbat să redevină
bărbat şi femeie –
lacună, un piept uimit;
între somn şi moarte – stagnantă viaţă.
Multumesc Adina,
Cu drag.
ALapis
joi, 09 iulie 2015