Are nevoie de oarecare hrană
întunecoasa mea inimă împrăștiată.
În crăpăturile noroiase dintre stânci
ca un fir de iarbă din această regiune
ar vrea să tremure încet în lumină.
Dar eu nu sunt
în praștia timpului
decât așchiile roaselor pietre
ale improvizatului drum
de război.
De când
a privit chipul
nemuritor al lumii,
acest nebun a vrut să știe
căzând în labirintul
inimii sale neliniștite.
S-a făcut plată
ca o șină de tramvai
inima mea în ascultare,
dar se pomenea că urmează
dâra
unei pierite navigații
Privesc zarea
care se spuzește de cratere.
Inima mea vrea să se ilumineze
aidoma acestei nopți
de un foc de artificii
Îmi ordonez inima
care se adâncește
și se zdrobește, și bubuie
ca un proiectil
în câmpie
dar nu-mi lasă
nici măcar un semn de zbor.
Biata mea inimă
înspăimântată
de a nu ști
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.