A fugit turma singură a palmierilor
și luna
infinită pe nopți aride.
Noaptea mai închisă
lugubră broască țestoasă
își pipăie calea.
O culoare nu durează.
Perla beată a îndoielii
suie deja zorii
la picioarele lor vremelnice
jarul.
Mișună zvonuri
ale unui vânt nou.
Se nasc în munți stupi
de fanfare risipite.
Întoarceți-vă străvechi oglinzi
voi limbi ascunși de apă.
Și,
în timp ce ascuțite fire vegetale
brodează din zăpada înaltă
priveliștea știută de bătrânii mei,
în clarul calm
se aliniază vele
O, Patrie, fiecare vârstă a ta
s-a trezit în sângele meu.
Singură înaintezi și cânți
pe o mare famelică.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.