Sar cu pașii lor mărunți
Și niciodată nu privesc, sunt caști:
Ei sunt porumbei. Nici albastrul
(Ce din aur scapă și din miniaturi,
Se așază pe iarbă, însuflețește
Dâre ca de melc,
Violeta ieșită din bârlog îl continuă.)
Nu-i mai desfată singur,
Urme, orbecăieli, persistă-ntunericul,
Poate ajung să-l distorsioneze
Din nebunia reciprocă mărturisindu-l.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.