Gâștile dinspre amiază
Aduc vremea nouă-ncoace,
Umplu-n strigăte de rază
Ale cerurilor pace.
Le-așteptam demult să vină
De pe aripile sure
Vestea largă de Lumină
Să o toarne în pădure.
Peste umbrele de arbori
Prin zăpezile pitite
Fulguiesc cu glasuri dalbe
Stolurile ascuțite.
Freamătă oricare mugur
Ce în inimă se zbate
Ca și slovele din rugă
Spre-Nviere înălțate.
Mă îndeamnă voci de gâște
Luminoase și concave
Ca să pierd din viață niște
Mărunțișuri ce-mi sunt grave.
Să le las prin dezghețare
În pâraie din omături
Pornind hojma după Soare
Să nu le rămân alături.
Lăsând inima-mi să bată
Neștiind prudent răspunsul
O strigare aripată
Să-mi răsune tot ascunsul.
Precum gâștele îmi toarnă
Notele de primăvară
Să mă smulg și eu din iarnă
Ca o pasăre ușoară.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ești binevenită!
bragagiu (autor)
sâmbătă, 21 aprilie 2018
frumoasa poezie..
fiti binecuvantat!
danab
vineri, 13 aprilie 2018