Mă simt singură…ca o lebădă neagră
Pe frunzele somnului, pline de apă…
Inima mea se ȋneacă pribeagă
Când ramele visului ȋn vârtejuri ȋmi scapă…
Mă simt inutilă…ca o oaste pierdută
Prin pământuri de gânduri fără cuvânt…
Totul e gol…mi-e lacrima mută
Ca un fum de dureri ce se pierde ȋn vânt…
Mă simt desfrunzită…ca un pom ȋngheţat
Ȋntr-o iarnă când cad pustiuri din stele…
Ȋmi număr tăcerile pe-un şirag de agat
Din lacrimi albastre, sub pleoapele-mi grele…
vezi mai multe poezii de: vindiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumiri tuturor !
vindiana (autor)
luni, 16 noiembrie 2015
Sunt superbe aceste versuri!
ioana
luni, 16 noiembrie 2015
Superb! O adevarata incantare sa citesc poeziile tale :)
Ȋntr-o iarnă când cad pustiuri din stele… !!! frumos!
Adina Speranta
duminică, 15 noiembrie 2015
ies prufund miscat de sentimentele crosetate in versurile tale...
n_catalin
duminică, 15 noiembrie 2015
foarte frumos; las un semn de trecere; am sa revin cu drag
raluca
duminică, 15 noiembrie 2015