Privesc tablouri de Sabin Bălașa,
din mutele muzee de argint;
Robuștii cai se-amestecă în guașa
purtându-și amazoane-n labirint.
Îmi pare că se-neac-albastu-n pânze
sub Dansul sferelor - femei de zori
ce-și diluează voluptatea-n buze
și-n șerpuite nuduri cu palori.
Tăcerea lor mă zbuciumă organic
și parcă timpu-mi lunecă pe țărm
- o pensulă pictând abis oceanic
în moartele cochilii ce nu dorm.
Deșertice și albăstrii renașteri,
Atlante împietrindu-și ruga-n vânt
- statui de smalțuri albe și nezbateri -
îmi zdrențuiesc simezele prin gând.
Gol, Templul amintirii mă scufundă
și rătăcesc printre oglinzi - mister!
Femei de foc - o flacără fecundă -
din sanctuarul selenar mă cer.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ai pictat frumos. Felicitări, Gabriel!
M Horlaci
luni, 15 martie 2021
Sabin Bălașa s-ar înclina în fața frumuseții acestor imagini. Măreață întâlnire peste timp între poet și pictor!
Lucia Eniu
luni, 15 martie 2021
@Autorului!
-Pe culoarul //pașilor pierduți// pășind, fug cele mistere, rămân:
acid și fiere!
...
ntp
narcispurice
duminică, 14 martie 2021