CĂINELE şI MĂGARUL
Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
“Unde te duci? îi zise,
Ce rău ți s-a-ntâmplat? Şi, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit.”
- “Dar, sunt nemulțumit.
La împaratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însa purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,
Acum căt alt stăpân; bun unde să-l găsesc?”
- “Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stapânul l-ai găsit, îl vezi, de fața sta.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îți făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.”
“Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi înca mai amar.”
Adăugată de către -Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.