CĂNTECUL JIANULUI
Frunză verde măr crețesc,
Stau în loc şi mă gândesc:
Cu ce să mă arănesc?
Cu arana moşului,
De coarnele plugului;
Plugul este-o goangă rea,
Umblă de-a dăratelea,
Cu nişte coarne-ndărăt,
Mă loveşte tot în piept;
Nişte lemne învrăjbite,
Nişte vite prăpădite;
Nişte lemne-ncrucişate,
Nişte bucate stricate.
Au s-o face, -au nu s-o face,
Au de vară n-avem pace.
Ma gândii că s-o brodesc,
Mai bine să mă hrănesc,
Să pun plugul, să brăzdesc,
Unde-o fi crângul mai des;
Să trag brazda dracului
Prin uşa bogatului,
Să-i dau maciuci după cap,
Să-l aduc la plug legat,
Să-i iau ce a câştigat.
Arde-vă focul, ciocoi!
Pune-voi mâna pe voi,
Cu măciuca să vă moi,
Că voi ne beliți pe noi.
Bate vântul, viscoleşte,
Eu de gazda n-am nădejde.
Căci mi-e gazda-n valea rea,
Mi-o pândeşte potira,
Potira din Slatina,
Bat-o Maica Precista
Şi sfânta Duminica!
Ține, gazda, nu mă da,
Că ți-oi face-o malotea
Cu florile cît palma,
Să se mire şi doamna,
Si doamna lui Caragea.
Ține-mă cum ai ținut
Să mă văz Oltul trecut.
Mai badiță, mai podar,
Greu de mine, greu ş-amar!
Trage podul să trec Oltul,
Ca ne-am prapadit cu totul;
Trage podul mai la vale
Că-ți arunc un glonț în şale,
Trage podul mai de-a drept
Că-ți arunc un glonț în piept,
Mi-e degrab, nu pot s-aştept,
Şi mi-e murgul cam nebun,
Trece prin Olt ca pe drum,
Şi mi-e murgul cam nerod,
Trece Oltul ca pe pod.
Dă-te, murgule, pe lat
Şi mă trece neudat.
Frunză verde de lipan,
N-ați auzit de-un Jian,
De un hoț de căpitan?
Bea vin de la cârciumari,
Ia miei de pe la ciobani
Şi nu le dă nici un ban.
Măi bădiță cârciumar,
Scoate o oca de vin,
Ş-înca una de pelin,
Scoate una, scoate două,
Scoate patruzeci şi nouă.
Scoate vin de ne cinstiți,
Că-s feciorii osteniți.
Scoate, mari, vin să beau
Că bune parale-ți dau.
Dar de-oi sta să tot plătesc…
La ce foc mai haiducesc?
Ți-oi da, mari, nişte palme,
Ți-ar parea că sînt parale,
Şi ți-oi da nişte măciuci,
Ți-ar parea că-s lei batuți.
Ardă-te focul de prun!
Ce-ai făcut rachiul bun,
De-a adormit Iancu-n drum?
Iancule, ciocoi turcit,
Ce te porți numa-n argint,
Din creştet până-n pământ,
Căci mintea nu ți-a venit?
— Iancule, Jianule,
II
Lasă-ți nebuniile;
Lasă-te de nebunii
C-am să-ți dau şi boierii.
— Nu-mi trebuie boierii,
Nu mă las de nebunii,
Că ce câştigi tu-ntr-o vară,
Eu câştig numa-ntr-o seară,
Şi geaba, mari, umblați
Pe mine să mă-nşelați.
De-oi pune mâna pe voi,
De piele-o să vă despoi
Şi din pielea după cap
Să-mi fac un toc de baltag,
Iar pielea de la picioare
Să-mi fac tocuri la pistoale.
Oltu-i mic, Oltețu-i mare,
Trece-un căpitan călare
Cu cinci sute de catane,
Tot catane spătăreşti,
Unde dă nu nimereşte
Şi pe Jianul goneşte.
Dar Jianul e voinic,
Şade la tulpină-n crâng,
La brâu cu două pistoale,
Strălucesc ca sfântul soare,
Şi cu flinta la cătare,
Fuge potera să moară.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.