CATÂRUL CE-ŞI LĂUDA NOBILIMEA
Catârul unui pârinte
Cu proastele lui cuvinte
Nobletea îşi lăuda,
Zicând fara încetare
Ca de o virtute mare
Exempluri muma-sa dă,
Ca ea a fost la războaie,
Ca la cutare bătaie
Singură a biruit,
Şi ca l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
De tot ramânea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
Domnul catâr socotea;
Şi uitând a sa rea stare,
Părintească naintare
La lumina tot scotea.
Dar cum se sfârşi noblețea?
Cînd îi veni bătrânețea.
La râsnița el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatal sau, măgar mare,
El aminte şi-a adus.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.