LEBADA SI PUII CORBULUI
Lebada odata-aflase
(Însa cum se întâmplase,
Nu pot sa va dau cuvânt)
Cum ca într-un colt de lume,
Într-un loc cu mare nume,
Si pe un frumos pamânt,
Niste pasari osândite,
Corbi de câtiva ani numite,
În primejdie traiesc.
Lebedele au din fire
O ciudata presimtire,
Care este dar ceresc.
Asa, sa le izbaveasca,
Cu o râvna parinteasca,
Ea pleca pâna în zori.
Ajungând într-o livede,
În culcus de vulpe vede
Pui de corb nezburatori,
Care într-o vizuina
Petrecea ca în gradina,
De-a lor soarta multumiti.
Pasarea cea alba-ndata
Catre dânsii se arata,
Zice: “Puilor iubiti!
Soarta voastra e de mila:
Spuneti cum pe voi în sila
Aici vulpea v-a adus?”
Corbuletii în mirare
Raspund iute, râzând tare:
“Noi de voie ne-am supus.
Vulpe ce e, nu stim spune,
Decât ca naravuri bune
Acea dama arata:
Ca avea coada pe spate,
C-al ei par în galben bate
Si ca ochi luciosi purta.
Ea când ne-a luat de-acasa,
Ne-a spus ca la a sa masa
Are feluri de mâncari,
Ca e print de dobitoace,
Ca pe noi va a ne face
Sa ajungem la mari stari.
Ne-a mai spus ca ne e ruda,
Ca din vârsta cea mai cruda
Neamul nostru l-a iubit.
Ea, ca si al nostru tata,
Ca ne tragem ne arata
Din vultůrul cel slavit.
Si adesea ne vorbeste
Ca din suflet se sileste
A ne da slava dintâi.”
Lebada striga cu jale:
Sunteti pe a mortii cale,
O, voi ai corbului fii!
Dar al vostru sec parinte
Cum nu si-a adus aminte
Ceea ce i s-a-ntâmplat,
Când îsi parasi locasul
Si din gura lasa casul,
Iar de vulpe înselat?”
Puii nebagând-o-n seama:
“Cale buna, -i zic, madama,
Noi nu stim ce ne vorbesti.
Si prin astfel de cuvinte,
Sa ne scoti acum din minte
Cam degeaba te silesti.”
“Eu ma duc, lebada zise,
Însa voua va sunt scrise
Multe rele sa rabdati;
Caci prostia-va cea mare,
Ca s-a penii-ntunecare,
Nu se poate s-o spalati.”
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.