Mormintele. La Dragasani
Când vizitam odata locasurile sfinte,
Marete suvenire din vremi ce-au încetat,
Eu ma oprii pe valea bogata în morminte,
Unde atâti razboinici ai Greciei slavite
Strigarea libertatii întâi au înaltat.
Ziua de mult trecuse: natura obosita…
Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai usor vânt;
Nimic viu: eram singur în lumea adormita,
Si stelele deasupra pe lunca parasita
Luceau ca niste candeli aprinse pe-un mormânt.
Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri
Parea c-auz un sunet, un vuiet departat,
Ca glasul unei ape ce-neaca-ale ei maluri,
Sau ca ale multimii întarâtate valuri,
Când din robie scapa un neam împovarat.
Si ochii-mi s-atintira pe semnul mântuintei
Ce singur se înalta în locul de suspin,
Protector al durerii, nadejde-a suferintei,
Labarum vechi al luptei, simbol al biruintei,
Prin care-a-nvins barbarii crestinul Constantin.
Si ma gândeam l-aceia ce umbra-i înveleste,
La Grecia moderna ce ei au sprijinit;
Caci jertfa pentru natii la cer se priimeste,
Caci sângele de martiri e planta ce rodeste
Curând, târziu, odata, dar însa nelipsit.
Precum cei dintâi preoti ce crucea o purtara.
Din pesteri, din pustiuri, saraci, dispretuiti,
În circ, amfiteatruri, puterea înfruntara,
Pe purpura româna credinta asezara,
Si-nvinsera pe idoli în Capitol slaviti,
Asa sângele-acelor ce-aicea se jertfira
Nascu pe-ai libertatii vestiti razbunatori;
Parnasul si Olimpul cu fala se privira
Când flotele barbare zdrobite le zarira,
Si flacara din ele suindu-se la nori.
Sunt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase,
Sunt mari cum fu robia sub limpedele-i cer,
Si lupta si izbânda a Greciei frumoase,
Iar Botari, Miauli, colosuri fioroase,
Se par ca demizeii eroi ai lui Omer.
A! dac-a ta viata de lume admirata,
Când natiei gemânde venisesi ajutor,
De asprele ursite nu ar fi fost curmata,
De-ai fi vazut tu ziua în ceruri însemnata,
Arold al deznadejdii salbatic calator,
O noua epopee, poema stralucita,
Crestina Iliada pamântu-ar fi-ncântat.
Ca trâmbita-nvierii de suflet presimtita,
A veacurilor stinse cenusa-ar fi miscat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pamântul tarii noastre e azi adapostire
L-a grecilor tarâna; iar agonia lor
Cu jale a vazut-o a Oltului ostire,
Si semne de fratie, dovada de iubire
Le-a dat ea îndestula în ziua de omor.
Caci nu gânditi, o umbre de lume departate,
Ca locul mortii voastre e luptelor strain;
Ostirile crestine de cruce însuflate,
Adesea se vazura aici împreunate
Sub Uniad românul, sub Mateias Corvin.
Si cât ura robiei, a patriei iubire
În limbi deosebite se vor numi virtuti,
Cât vor numara grecii între vestite zile
Ziua când Leonida cazu la Termopile,
Si cât va purta Oltul diadema-i de munti,
Voi veti trai; caci voua Grecia e datoare,
Caci voi ati dat semnalul la libertatea sa;
Si-n vremi de suferinta, în vremi de apasare,
Nadejde si credinta, virtuti mântuitoare,
A voastra pomenire ades va destepta.
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.