NEBUNIA SI AMORUL
În niste fabule un poet scrie
Ca Nebunia si pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primavara vietii lor.
Stiti ca copiii cu înlesnire
Gasesc sujeturi de neunire;
Ei dar odata se gâlcevira
Pentru o floare ce întâlnira.
Striga Amorul în gura mare;
Cealalta, însa, minut cumplit!
Îl izbi-ndata atât de tare,
Cât de lumina ea l-a lipsit.
Adânc copilul simti durere,
Ramânând astfel fara vedere.
Trista lui muma jalba porneste
L-al sau parinte, stapân ceresc:
Va razbunare, se tânguieste;
Cu ea toti zeii compatimesc.
Mars si Apolon, mai c-osebire,
Arata mumei a lor mâhnire.
S-aduna sfatul cel fara moarte
Si hotarâra în obstea lor
Ca Nebunia în veci sa poarte,
Sa cârmuiasca pe orbu-Amor.
Aceasta dreapta, grea osândire.
Din ziua aceea lua-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreuna,
Si Nebunia-l tine de mâna.
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.