UN CEAS E DE CÂND ANUL TRECU
Un ceas e de când anul trecu… Mi-aduc aminte
Cu ce nadejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput:
Ce vie salutare din inima fierbinte
L-a priimit! ce seară! De anu-atunci trecut
Ziceam: “S-a dus s-acesta c-o parte din viață,
Dar ziua lui din urmă cu drag o pomenesc;
Frumos apus vesteşte frumoasă dimineață,
Şi anul ce începe tot astfel îl doresc.”
Aşa-l doream! în lungă, în oarba-ncredințare
Eu nu vedeam că soarta zâmbeşte cu amar,
Ca vremii şi durerii găteşte razbunare,
L-a vechile lor drepturi uitate în zadar.
Schimbat nimic nu pare: alesele ființe,
Prieteni de-altadată, strâng astăzi mâna mea:
De voia întâmplării mai multe din dorințe
Cu grabă împlinite putui a le vedea.
Apoi, unde e răul? de ce şi cum… cuvântul,
Om nu poate să-l ştie afară decât eu;
Ascuns e în adâncuri, tăcut e ca mormântul,
Iar martor suferinții-mi e numai Dumnezeu.
A! dacă-n asta lume ceva putea fi-n stare
S-aline, să adoarmă un chin sfâşiitor,
O ştiu, ar fi frătia-ți acea mângâietoare
Acel sentiment tânar ce eu îți sunt dator.
E scump prieteşugul ce-nsuflă o femeie
Deprinsă a-l cunoaşte, nascută a-l simți;
Şi dulcele ei suflet, electrică scânteie,
Mângâie orice suflet la care s-o ivi.
Ades, când sunt în luptă cu gândurile mele,
Muncit de-al suferinței demon neîmblânzit,
Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele,
Din sfere luminoase, din aer bălsămit
Apoi, negura deasă lumina-ntunecează;
Fantome de-altă lume şoptesc, mă înconjor;
În fiecare şoaptă o muncă înviază,
În ochii-mi se confundă trecut şi viitor.
Căci ştiu eu viitorul… el nu poate să fie
Decât că anu-acesta, că anul cel trecut;
Bogat de chinuire, deşert de bucurie,
Pustiu, fărş nadejde, sălbatic şi tăcut.
Stejarul de pe munte ce trasnetu-l izbeşte,
Stă înca în picioare, semeț şi neclintit;
Dar inima-i e arsă, şi oricât mai traieşte
De nici o primavară nu poate fi-nverzit.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.