UNIREA PRINCIPATELOR- (dedicată fiitorilor deputați
ai Romăniei)
I
Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate,
Sub o mână, o coroană, întrunite figurând;
Şi în vechea capitală, o măreață mănăstire,
După lupte sângeroase monument de înfrățire,
De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.
II
Ce spun aste suvenire? ele-arată ca-altădată,
Înainte-acelor lupte, în vechimea departatăal,
Fii ai Romei cei eterne, aceşti popoli au fost frați;
C-ale lor restrişti cumplite au izvor în despărțire,
Ca la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire,
Decât numai în unirea către care sunt chemați.
III
Căci de urile interne mult a profitat străinul;
Căci în suflete ďi-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos;
Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare,
În furtune şi în intrigi balotați fară-ncetare,
Am uitat noi vechea cale şi trecutul glorios.
IV
Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Astăzi mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge
Prin credință în unire, prin unire în dorinți.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-aşteaptă,
Orizontul se-nsenină, calea noastră este dreaptă,
Şi asupra-ne se-ntinde mâna bunei provedinți.
V
Români! Dulce e unirea! Ascultați… glasu-i răsună…
De la fiii României cere patria comună…
Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pământ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare,
Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare,
De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt.
VI
Când citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române,
Care inima stă rece? care suflet nemişcat?
Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie şi-n unire,
Cultivând artele păcii pe al sau pământ bogat?
VII
În tăcutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlniră,
Şi-ntr-o lungă-mbrățişare pe români îi înfrățiră;
Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi…
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcăreaza…
Deputați! asupra voastră ei privirea-şi ațintează;
Fală sau ruşinea țării se aşteaptă de la voi.
VIII
Fii voştri vor ascunde a lor frunte în tărână,
Dacă voi acum veți pierde marea cauza română,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc;
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moştenire,
Ce de la parinți de merit nobili fii o priimesc.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.