în nemișcare
vag îngândurată
numai poteca pe care stai
alunecă departe
și te trezești în bătaia de raze
cum te-ai izbi deodată
de marmora afroditei
frumoasa cea fără de brațe
sânt împăcate
subțirimile toate
cuvântul și gândul
oasele tale încap
în două trestii de lac
pe care le scutură vântul.
vezi mai multe poezii de: Grigore Hagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.