Acasa - Grigore Vieru

Toamna tîrzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahar.
Ma trezesc dimineata
cu toate laicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Ma temeam sa nu-ti fie frig“,
zice mama.
Vin rudele sa ma vada,
vorbesc în soapta afara
ca la priveghi,
sa nu-mi tulbure somnul
si tistuiesc pe cei mici
sa fie cuminti.
Ma aplec sa le sarut mîna,
ele si-o smulg îndarat:
„Nu trebuie…“
rusinîndu-se de pamîntul
de sub unghii si din
crapaturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat gramajoara,
ai putea sa încapi
într-o singura icoana.



vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.