Întoarcere - Grigore Vieru
Adăugat de: Gerra Orivera

Femeia sa
era îngeriță.
În preajma lui
din aripi mereu flutura,
atunci când
el lua în brațe
plugul de criță,
ori când
copacii răsturna.
Dar el s-a dus la război
departe.
A rămas grâul pe văi
pârguit.
Femeia sa
și-a smuls o aripă din spate
și, făcându-și coasă din ea,
s-a apucat de cosit.
... În coasa de nuc
se tăiase asfințitul de soare.
Bărbatul se-ntoarse acasă
cu pieptul de medalii cuprins.
Recunoscuse în nuc
aripa însângerată a femeii sale
și pentru prima dată în viață
a plâns.



vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.