Sunt eu si atat.
În răcnete de mare disperare suflu vânt de speranţă
Mistic răsună în creierii munţilor ce înconjoară pădurea sufletească
Sclipire de foc stins înviat într-o clipă de moarte vie
Aduce numai zile fierbinţi de neastâmpăr sufletesc poticnit în vreme de lăsată durere.
Când soarele dispare din pustiul înecat al fiinţei ce stă dreaptă
Atunci inima este plină de surâs ameţitor în timpul dus departe
Iarna vine şi îngheaţă tot în calea elixirului vieţii
Bruma cade neîncetat în izbânda celor ce stau în întuneric.
Lividă conştiinţă purtată în pântec de destin singur
Culcat în pripas de vinovată dorinţă, morbid virus al tristeţii
Înecat în lacrimi uzurpat în silă, condus de moarte
Strigă neîncetat în paşii de lung tremurat.
Năpraznică soartă ţi-ai mai ales
Întunecat sfârşit al tinereţei tale duse
Aştepţi clipa ce vine şi pleacă într-un car mortuar
Albastru nedefinit al dorinţei tale de a lupta
Adevărul zace îngropat în noroi şi sânge
De abisul vieţii trecătoare în tăcerea profundă
Calea cea uşoară, greu de urmat plină de groază
Ascunde viaţa secătuită de-al întunericului ceas
În timpul rămas am scris un vers
E rămas bun literă de şarpe izvorâtă dintr-un ceas
Dimineaţa-i răpusă şi sângerează în calmul libertăţii sale
Noapte vecinic, slujitor arată-mi puterea ta cea plină
E unu noaptea şi m-am trezit ca un nebun
Gândurile prin cap mi se repugn
E noaptea ce-mi divaghează trecutul
Şi nu ştiu dacă va mai fi un altul.
Tu,brav mesteacăn ce timpul te-a ucis
Te-a aruncat în braţele lui deşarte şi pe tine te-a supus
Ca pe o slovă de tipar străin te-a îngânat în ură şi minciună
Iar tu întotdeauna i-ai fost pe plac.
Din mai multe vieţi adunate lăuntric scade un potenţial de a fi sus
Cu suflet de imagine oarbă visează în continuare celebrând existenţa
Atunci absolvindu-şi visele cade inmărmurită de luceferi de jar stins
Şi adâncind neplăcerea lasă sărutul vieţii răpus în colivie de timp mort.
Chip de înger în trup de demon aruncă flăcări de rupere asemănare
Trecut însângerat născut în speranţă moartă află precar lume vie
Albie de gândire abrupte înalţă în noaptea,steagul liniştii nori
Şi după asfinţit de dusă libeertate apune în umbre de triste gânduri.