Când omul frânt de sete deșertul a-nfruntat
Și în sfârșit ajunge la țărm deschis de mare,
El setea nu și-o stinge, pe buze simte sare -
Dorința mea e omul în marea ta-necat
Sub haina ta albastră sufletul ți-e drapat
În negru ce ascuns e sub masca-ți zâmbitoare
Și-mi chinuie iubirea ce-i pală-n spânzurare;
Ce-aș vrea să-ți ard orgoliul prin chin purificat!
Dorința, masca-ți falsă, iubirea-mi atârnând
Coboară-adânc în iadul ce gândurile-mi sapă:
Obsesie-ascuțită: aș vrea să mă iubească.
Nimic nu-mi satisface sufletul meu flămând:
Fără iubirea-ți, moartea e parcă mai firească,
Căci gândul meu de-a pururi din moarte se adapă.
traducere Steluța Crăciun
L'enfer
Guillaume Apollinaire
Un homme a traversé le désert sans rien boire
Et parvient une nuit sur les bords de la mer
Il a plus soif encore à voir le flot amer
Cet homme est mon désir, la mer est ta victoire.
Tout habillé de bleu quand il a l'âme noire
Au pied d'une potence un beau masque prend l'air
Comme si de l'amour - ce pendu jaune et vert -
Je voulais que brûlat l'horrible main de gloire.
Le pendu, le beau masque et cet homme altéré
Descendent dans l'enfer que je creuse moi-même
Et l'enfer c'est toujours : "je voudrais qu'elle m'aime"
Et n'aurais-je jamais une chose à mon gré
Sinon l'amour, du moins une mort aussi belle.
Dis-moi, le savais-tu, que mon âme est mortelle ?
vezi mai multe poezii de: Guillaume Apollinaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.