De lumea aceasta cea veche-n sfârşit eşti sătul
Păstorule o turn Eiffel în zori behăie turma de poduri destul
Tu te-ai săturat să trăieşti în antichitatea romană şi greacă
Vechi până şi automobilele-aici pot să treacă
A rămas doar religia nouă şi simplă aşa
Ca hangarele din Port-Aviation singură ea
În Europa doar tu nu ai Creştinismule antichitate
Dintre europeni dumneata Papa Pius al X-lea eşti primul în modernitate
Iar tu te reţii de ruşine pândit de fereşti
Să intri-n biserică în dimineaţa aceasta şi să te spovedeşti
Citeşti cataloage prospecte afişe ce urlă în gura mare
Iată poezia acestei dimineţi pentru proză există ziare
Există livrări de 25 de centime gemând de poliţiste-aventuri
Portrete de mari oameni sub titluri diverse lecturi
Azi dimineaţă-am văzut o simpatică stradă dar numele i l-am uitat
Ca trâmbiţă soarelui nouă era şi gătită curat
Muncitorii directorii şi frumoasele steno-dactilografe
De luni dimineaţa şi până sâmbătă seara de patru ori zilnic o străbat
Aici de trei ore dimineaţa sirena se vaietă
Latră un clopot coleric aici spre amiază
Inscripţiile de pe ziduri şi firme
Avizele plăcile ca papagalii tot ţipă să se afirme
Îmi place mult graţia străzii acesteia industriale
Dintre rue Aumont-Thieville şi avenue de Ternes la Paris
Iată tânăra stradă ţi tu eşti doar un copilandru
Pe care-l îmbracă maică-ta-n alb şi albastru
Eşti foarte pios şi ca lui Rene Dalize prietenul tău cel mai vechi lui şi ţie
Mai drag decât fastul Bisericii nu poate nimic să vă fie
E ora nouă se-aprind felinarele din dormitor voi ieşiţi pe ascuns
Vă rugaţi toată noaptea-n capela colegiului
Pe când profunzime-adorabilă şi veşnică de ametist
Se-nvârte de-a pururea gloria strălucitoare-a lui Crist
E splendidul crin pe care noi toţi îl sădim în pământ
E torţa cu părul de purpură ce nu se stinge în vânt
E fiul cel palid şi rumen al mamei prea îndurerate
E pomul stufos totdeauna de rugile toate
E stâlpul cel dublu de cinste şi eternitate
E steaua cu şase ramuri spre glie
E Dumnezeul ce vinerea moare şi duminica-nvie
E Cristul ce urcă la cer decât aviatorii mai bine
În lume recordu-nălţimii-l deţine
Pupilă - al ochiului Crist
A douăzecea pupilă a veacurilor el se descurcă
Şi-n văzduh ca Isus acest veac preschimbat într-o pasăre urcă
Demonii capu-şi ridică din hăuri de-aceea
Ei spun că-l imită pe Simon Magul din Iudeea
Şi ţipă că dacă el ştie să fure să-i spună că-i fur
Îngerii zboară frumosului zburător împrejur
Icar Enoh Ilie Apolloniu din Tiana
În jurul primului aeroplan îşi amplifică goana
Şi uneori depărtându-se-i lasă să treacă pe cei ce duc Sfânta Cuminecătură
Aceşti preoţi ce urcă etern înălţând azima pură
Avionul coboară-n sfârşit făr' a-nchide aripile suple
Cerul atunci de milioane de rândunele se umple
Corbi şoimi bufniţe vin scuturându-şi aripile-acu
Vin din Africa 'ibişi flamingi marabu
Pasărea Roc de poeţi şi povestitori celebrată
În gheare cu craniul lui Adam primul cap se arată
Acvila se năpusteşte din zări scoţând ţipete şi
De prin Americi vine micuţa colibri
Din China iată pihii cu trupul lung şi suplu
Ce au doar o aripă şi care zboară-n cuplu
Columba-apoi cast spirit urmând-o multă vreme
Pasărea-liră mândrul păun cu ochi pe pene
Şi fenix rugu-acesta din sine renăscând
Cenuşa şi-o aşterne o clipă pe pământ
Sirenele plecând din periculoase chei
Sosesc cu minunatul lor cântec toate trei
Şi acvile şi fenicşi şi pihii de prin China
Fraternizează iată în zboruri cu maşina
Singur tu umbli acum în Paris prin mulţime
Cu mugete turme de autobuze trec foarte aproape de tine
Te strânge neliniştea dragostei de beregată
De parcă n-ar mai trebui să fii tu iubit niciodată
Dacă-n vechime-ai trăit într-o mănăstire tu te-ai îngropa rupt de lume
Vă este ruşine când vă surprindeţi spunând o rugăciune
De tine-ţi baţi joc şi ca focul Infernului râsu-ţi sclipeşte pe faţă
Scânteile lui auresc în esenţă întreaga ta viaţă
E un tablou ce-atârnă într-un obscur muzeu
Şi uneori de-aproape să-l vezi nu-ţi este greu
Azi umbli-n Paris şi femeile-s însângerate din plin
Era de nu mi-aş aduce aminte era frumuseţea-n declin
Încinsă-n văpăi m-a privit Notre-Dame la Chartres
Sângele de Sacre-Coeur m-a inundat în Montmartre
Prea fericitele vorbe m-au îmbolnăvit să le-ascult
Un rău ruşinos e iubirea de care sufăr de mult
Şi obsedanta imagine şi în nelinişte şi-n insomnie în viaţă te ţine
Imaginea asta ce trece-i mereu lângă tine
Pe ţărmul Mediteranei tu umbli acum
Pe sub lămâi tot anul în floare şi dulce parfum
Cu prietenii-n barcă te plimbi tu aci
Din Menton este unul din Nisa un altul şi doi din Turbie
Cu groază privim adâncimi caracatiţele lor
Şi peştii înoată printre alge imagini de Mântuitor
Eşti la un han în grădină pe-aproape de Praga
Te simţi fericit şi o roză-i pe masă ea draga
Şi-n loc ca povestea-ţi în proză s-o scrii urmăreşti după plac
În inima rozei cum doarme un verde gândac
Cu spaimă te vezi desenat în Saint-Veit în agate
Când aici te-ai văzut te-a cuprins o tristeţe de moarte
Tu semeni cu Lazăr înnebunit de lumina vivace
Orologiul din cartierul evreilor merge cu inverse ace
Alene şi tu de-a-ndărătelea-n viaţă o iei
Urcând către Hradchin şi seara-ascultând de-obicei
Cântece cehe-n taverne în care te pierzi
Iată-te-apoi la Marsilia iar printre pepenii verzi
La Koblenz în hotelul numit La Gigant tu te vezi
Iată-te la Roma sub un moşmon japonez
Iată-te la Amsterdam cu-o fetişcană urâtă pe care frumoasă-o crezi tu
Şi căreia mâna un student din Leyda-i ceru
Sunt camere de-nhiriat Cubicula locanda pe latineşte niţel
Ştiu asta căci trei zile acolo am stat şi la Gouda la fel
Eşti la Paris în anchetă şi-acest
Judecător ca pe un criminal te şi pune sub stare de-arest
Ai făcut dureroase şi vesele călătorii
Până ce de minciună şi vârstă să ştii
Ai suferit de iubire la douăzeci şi la treizeci de ani
Ca un nebun am trăit irosindu-mi tot timpul în van
La mâinile tale nici nu mai cutez să mă uit şi să plâng îmi tot vine
Pentru cea adorată atât pentru tot ce te-a-nspăimântat pentru tine
Cu ochi plini de lacrimi priveşti emigranţii aceştia săraci
Cred în Dumnezeu şi se roagă femeile-alăptează sugaci
Sala gării Saint-Lazare cu duhoare-o umplu-n sfârşit
În steaua lor cred precum magii de la Răsărit
Speră ca în Argentina mulţi bani să câştige
Şi să se întoarcă în patrie după ce-or face avere
O familie cară o plapumă roşie-ntocmai cum inima voi vi-o căraţi
Plapuma asta şi visele noastre sunt tot ireale
Unii rămân pe aicea să se aciuiască
Pe rue des Rosiers sau rue des Ecouffes în vreo chichineaţă
I-am văzut seara adesea ieşind să ia puţin aer pe stradă
Se deplasează arareori ca nişte piese de şah
Sunt mai cu seamă evrei femeile lor poartă peruci
Zac cadaverice-n fund de dughene ca nişte năluci
Într-un bar desfrânat în picioare tu lângă tejghea
Bei printre nenorociţii aceştia de două parale-o cafea
Te afli noaptea într-un faimos restaurant
Nu-s rele aceste femei pentru ele e totul presant
Toate şi cea mai urâtă-l rănesc pe amant
Ea e din Jersey fiică de-agent de poliţie iată
Mâna pe care eu nu i-am văzut-o e aspră crăpată
Până la lacrimi mi-e milă de cicatricea de pe pântecul ei
Îmi umilesc iată gura pe fata sărmană cu râsul ei groaznic
Eşti singur dimineaţa va veni
Lăptarii fac să-şi sune bidoanele pe străzi
Se-ndepărtează noaptea ca splendida Metivă
E Lea cea atentă Ferdina cea parşivă
Ăsta alcool fierbinte ca pe-a ta viaţă-l bei
Viaţa-ţi ce-o bei ca pe un rachiu din obicei
Mergi înspre Auteuil acasă pe jos să ajungi ţi-e strădania
Să dormi printre idolii tăi din Guineea şi-Oceania
Sunt Crişti de-un alt fel şi de-o altă credinţă
Sunt Crişti ordinari de obscure speranţe-n fiinţă
Adio Adio
Soare gât retezat
Traducerea: Mihail Nemeş
vezi mai multe poezii de: Guillaume Apollinaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.