Ascultă-aicea sfatu-mi şi să nu cauţi scuze,
un înţelept te-nvaţâ de pe-ale cupei buze.
Trăieşte în iubire cât proaspeţi îţi sunt anii,
nu-ţi irosi norocul în lacrimi şi jelanii.
O cursă-i viaţa, unde pândeşte bătrâneţea.
Iubire vreau şi cântec, să pot s-alung tristeţea.
De-mi arătaţi iar calea spre dulcea-mi
vrăjitoare,
n-am să mai fac păcate, n-am să mai sorb
licoare.
Absent fui când destinul mi-a fost pe veci fixat.
Puţin de-am să-ncalc legea, de ce să fiu
blamat ?
Vrui să renunţ la cupă, prieten devotat.
Paharnicul meu însă căinţa mi-a certat.
Vin roz şi gândul Dragei, căci, iată, Prier trece !
Vin de doi ani şi-o fată de ani patrusprezece !
Am vrut să fug departe de păru-i parfumat,
dar, iată, că şi vântul în bucle-a-ngenunchiat.
La sărbătoarea vieţii să nu mai tot repeți:
„n-am să mai fac păcate !", căci magice săgeţi
iubita-ţi va trimite din arcuri de sprîncene.
Cuvintele lui Khaju şi-a' lui Zahir poeme
ce preţ au în vecie, ce preţ în univers ?
Ca Hafiz nimeni n-are mai plin de farmec vers.
Traducere George Popa – ”Divanul” 1996
vezi mai multe poezii de: Hafez