Ce-i inimii mai dulce decât să-ţi aminteşti
cuvintele iubirii? În intimă-ţi cămară
plutesc în jur ecouri de şoapte îngereşti.
Dar vinul ca rubinul, ce arde în pahară
acuma nu mai este decât o apă-amară.
Tu inima mi-o cruţa. Din veci spre tine cată
şi-n veac o să rămână de tine îmbătată.
Gelos este narcisul pe ochii tăi. Învins,
că n-a aflat magia-ţi, petalele şi-a stins
Un picior fu atâta de-uimit şi de vrăjit.
că chipul tău pe ziduri şi porţi l-a zugrăvit.
Iar inima lui Hafiz în părul parfumat
venit-a să se joace. Dar nu a mai plecat,
căci a rămas pe viaţă în bucle-ntemniţat
Traducere George Popa
vezi mai multe poezii de: Hafez
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.