Ce sunt eu pentru tine, de nu-mi arunci
dispreţul?
Tu verşi asupră-mi haruri şi sufletu-mi răsfeţu-l.
O, tu ce-nlănţui inimi c-un tremurat de geană,
pe frunte pune-mi praful din pragu-ţi drept
coroană.
Vreau pasărea cea sacră să mă călăuzească
pe drumul care duce spre dragă mea cerească.
E grea călătoria şi prea puţin am mers
O, briză-a dimineţii, du Dragei al meu viers.
Şi spune-i să mă poarte în gând în ruga sa.
Arată-mi cărăruia, Iubito, care cheamă
spre-al tău sălaş pe care nu-l ştie nimenea.
Vom bea, şi astfel sclavul va înceta să geamă
Ce-naltă-i demnitatea-i şi cât subjuga versul
cu farmecul său liric şi dulce universul!
Tu, Hafiz, cere mării,stăpână peste perle,
să-ţi umple pururi graiul şi viersul tău cu ele.
Traducere George Popa – ”Divanul” 1996
vezi mai multe poezii de: Hafez