oceanele lumii se despart
ȋntr-o apă de ploaie
în ciuda furtunii
un gând se îndoaie
te caut prin case de sticlă
dar pereții de fier se ridică
potrivnic îmi ești
eu senilă
mă-ntorc la privirea dintâi
să rămâi
ȋntr-un gest inventat
de-o copilă
pe care cu grijă niciunde
s-o pui
5 octombrie 2016 – 29 ianuarie 2019, Constanța
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.