Când vei dormi, iubirea mea,
În groapa-ntunecată,
Spre tine să cobor aș vrea,
Să-mi fi alături toată.
Sălbatic te strâng, te cuprind, te sărut –
Ești rece ca albele-omături –
Și tremur, strig sau plâng tăcut
Și mor eu însumi alături
La miezul nopții, în țintirim,
La dans morții dau să se scoale;
Dar noi din groapă nu ieșim –
Eu zac în brațele tale.
Se scoală morții în ziua de-apoi
La chin, la desfătare...
Dar nu ne pasă. Zăcem amândoi
În strânsă-mbrățișare.
Traducere I. Cassian-Mătăsaru
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.