E umedă noaptea noroasă,
copacii sub vînturi trosnesc.
Ascuns în mantaua de ploaie,
eu singur prin codru gonesc.
Mă poartă căluţul la treapăt,
iar visul-l întrece în zbor,
şi-mi pare: pe aripi de înger
mă duce la mîndra-n pridvor.
Şi hămăie cîinii. Portarul deschide.
Nici nu vreau să-l văd,
zorind zăngănitul de pinteni,
în casă pe scări mă reped.
O, cît e de cald şi de bine
Acolo, în camera ei !
Cu dragoste iar ne cuprindem,
şi dorul aprinde scîntei.
Dar şuieră vîntul prin codru,
şi-mi zice bătrînul stejar:
"de ce nu te laşi tu odată
de visu-ţi nebun şi hoinar."
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.