Gustarea-i sfârșită și vinu-i băut,
Iar doamnele par încălzite;
Își saltă-ndraznețe corsajul căzut
Și cred că-s puțin cam pilite.
Ce umere albe, ce dulci sânișori!
Pe pat se trântesc, stând alături.
Mă zbat, mă cutremur, pătruns de fiori,
Când râd, zvârcolindu-se-n pături.
Ba trag și perdeaua din față, cu rost,
Și sforăie-atât cât se poate;
Iar eu, înspre ele, mi-ndrept ca un prost,
Privirile mele-ncurcate.
Traducere Lazăr Iliescu
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine