Din "SONETE"
Mamei mele, B. Heine
născută van Geldern.
1.
Desprins cum sunt, port fruntea triumfală,
Mi-e firea îndărătnică, semeaţă;
Chiar regele de m-ar privi în faţă,
L-aş înfrunta trufaş, cu îndrăzneală,
Dar ţie, mamă, fără şovăială
Îţi spun: oricât de mândru-aş fi în viaţă,
Când tu te uiţi la mine cu dulceaţă,
În preajma ta cuprins sunt de sfială.
Să fie mintea ta cutezătoare
Ce adâncimea ştie s-o măsoare
Şi să se-avânte scânteind spre soare?
Sau amintirea e, posomorâta,
Că fapta mea adesea mohorâ-a
O inimă ce m-a iubit atâta?
2.
Nechibzuit, plecai de lângă tine
Să vântur lumea-n vana-mi rătăcire,
În dragoste să aflu fericire,
Cu drag iubirea s-o cuprind în mine.
Şi am bătut la uşile străine,
Cu mâna-ntinsă parcă-a milogire,
Cerşind la uşi obolul de iubire -
Batjocură mi-au dat, priviri haine.
Iubire-am căutat în lumea toată...
Iubirea n-am aflat-o niciodată -
Şi m-am reîntors zdrobit de-o grea ursită.
Dar mi-ai ieşit chiat tu în întâmpinare
Şi, în privirea ta mângâietoare,
Am desluşit iubirea mult rânvnită...
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu mare drag, pentru aprecierea clasicilor!
Gerra Orivera
marți, 20 octombrie 2015
Sensibila poezie, imi place in special.
Multumim Gerra
mateut
marți, 20 octombrie 2015