Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă
Cu flori, - s-a desprimăvărat...
Voioasă ciocîrlia cîntă
Sus, în văzduhul fermecat.
Tresare inima-mi pustie
Din toropeala-i de mormînt,
Și tu mă faci, o ! ciocîrlie,
Să plîng încet, și trist să cînt...
Ea-mi strigă gingaș din tărie:
- ce tot îngîni acolo-ncet ?
- un cîntec, dragă ciocîrlie,
Și-s ani de cînd îl tot repet !
Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă,
De mult durerea mi-l urzi,
Și chiar, o ! ciocîrlie dragă,
Bunica ta mi-l auzi !...
vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.