Ce puțin folositoare sunt,
Ridic degetul și nu las
nici cea mai mică linie
in aer.
Timpul îmi șterge fața,
a început deja.
În spatele pașilor mei, în praf
ploaia spală strada
ca o gospodină.
Am fost aici.
Trec fără
a lăsa urme.
Ulmii de pe drum
îmi fac semn deîndată ce vin,
salut verde-albastru-auriu,
și mă uită
abia ce am trecut.
Trec dincolo -
dar las poate doar
tonul mic al vocii mele,
surâsul și lacrimile mele
și seara salutul copacilor
pe o bucățică de hârtie.
Și în treacăt
total neintenționat,
aprind una sau altă
Lanternă
în inima marginii de drum.
Traducere: Christian W. Schenk
vezi mai multe poezii de: Hilde Domin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.