Mă întind,
nu mănânc și nu dorm,
nu-mi ud florile.
Nu merită nici să ridic degetul.
Nu aștept nimic.
Vocea ta care m-a îmbrățișat,
au trecut multe zile de atunci,
am mâncat în fiecare zi
o bucățică din ea,
am trăit multe zile
din ea.
Modestă ca animalele săracilor
care de pe marginea drumului
smulg fire rare de iarbă
și cărora nu li să dă nimic.
Atât de puțin, atât de mult
ca vocea,
care mă îmbrățișează,
trebuie să-mi lași.
Eu nu respir
fără voce.
Traducere: Christian W. Schenk
vezi mai multe poezii de: Hilde Domin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.