Din pustiu iar bate vântul,
Gerul printre pietre crapă,
Gheața acoperă pământul,
Platoșă e... şi peste apă.
Peste ea și-obolul iernii
O căruță c-un biet cal
Se-mpotrivește vremii
Trecând vadul către mal.
Sticla pârâie sub roate,
Căruțașul cruce își face!
Aplecat de vânt din spate,
Șchifuit prin mii de ace...
Nu mai are mult săracul
Până râul îl va trece
Dar se teme că: la dracul!
Se va duce în apa rece...
Roatele prin praf de gheață
Tânguiesc risipa serii,
Calul trage stors de viață,
Badea poartă dorul verii...
După cruntă chinuială
Omul nostru din căruță
Se lipește cu sfială
Lângă draga lui mândruță...
Focul chinuie himere!
Viforul la geamuri bate;
Prin dulci clipe efemere
În căruță el se zbate...
Roatele-s înțepenite,
Calul îi căzut pe-o parte;
Prin troienile cernite
Badea este dus departe...
În pustiu au plecat vânturi,
Fulgii mari din cer valsează;
Mândra își croșetează fluturi
Printre griji... Apoi oftează!
02.12.2016
Revizuit: 19.03.2019
vezi mai multe poezii de: Emilian Lican
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
În această vâltoare în care ne zbatem, un poet scrie așa de frumos un pastel de iarnă.
Anisoara Iordache
marți, 23 ianuarie 2018