Mă holbez în praful pufului de lună
Și aș vrea să te mai țin de mână.
Lungi copaci cu umbre dese
Schimbă vorbe neînțelese.
Te văd trist, îngrijorat,
Suflet ce m-ai protejat.
Cu ochii goi, întemnițați
În noaptea viselor strivite,
Dacă cerul n-ar mai fi o mare albastră
Și stelele ar sângera
Ar rămâne întuneric
Și doar dragostea ta.
Oh, stea ce îmi ești tu, Amorul,
Te ridică iar pe meleagul neumblării
Si așterne-ți raza ta cea dulce,
Dorul.
M-am întovărășit cu întunericul în această călătorie
Dinspre naștere înspre agonie;
A ta falsă mărinimie m-a schimbat pentru totdeauna.
Și-acum tot ce eu revăd, tot ce resimt
Iubirea- un carusel
Căci la final, esența persistă,
Scopul tău? Să fii fidel
Dramei ce mereu insistă
Trasez o linie nesfârșită
De-o tăcere nemaiauzită...
Până ieri am adormit.
Dar o toamnă încântătoare
O singură privire
A răpus a mea mâhnire
Răsărind dintr-o neștire.
Parcă azi m-am cunoscut.
Ivirea unui tandru lut
Răspandit de-a mea credință
Că-mi ascund o nouă ființă,
Izvoare curg
Despletindu-se-n amurg.
Și știu că visul meu pustiu
Te-a aprins precum o flacără,