Almanah - Ilarie Voronca
Adăugat de: Gerra Orivera

I

Supapă ora în alamă şi disc
Sângele face salturi de necrezut subteran,
Aici pasul ca un cuvânt, geam deschis
Câmpul între coaste plug sau pian.

Amazoană peste preerii în vis,
Ştreang gândul răsturnat în oglinzi,
Zgomotele descresc ca preţul cerealelor,
Surâsul tău îşi face loc în dimineaţa de Marte.

II

Ca o moară de vânt, luni, sâmbătă, miercuri,
Duminică, duminică, e o bomboană de mentă,
E Dumnezeu în menagerie, amin glasul lămpilor,
Trece cavalerul cu turnul eiffel la butonieră,
În flori de cupru inima, ca buruieni danţul ţinutului,
Cerul (gurii) biliard,
Ce afişe sunt mările din Sud

III

Proprietarul circului salt mortal ca o reverenţă
Câte frânghii, frânghii şi în sângerări orchestra,
Echilibristul, din goană, surâde Doamnei din loja 34,
Atletul înaintează cu muşchi ca pietrele gârlelor.

Îmblânzitoarea, de aici, şi calul dansează întrerupt,
Interior mă străbate ca un stilet sângele tău
Sânul se deschide porte-feuille în trapez trecut
Vântul scrâşneşte din dinţi în antract.

IV

La ora asta cu paturi se desfac stele
Rană şi biblie acest cântec milităresc,
Suspin strâns glasul tău e o lumină viitoare
Inimile noastre ar putea fi ca fraţii siamezi.

Arterele mi le descui ca mănuşile
Binecuvântarea ta începe aici,
Patefon drumul sub roţile acestei excursii,
Tăcerea e roşie ca ouăle de furnici.

Corect arborii stenografiază pe cer,
Până unde, almanah, lacătul scump,
Intră în mine ca un tren în gară,
Chiuie carnavalesc creierul în os.



vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.