Sufletul tău, o limbă roşie prin măsele,
Şi ochii plânşi în cerul îngustei depărtări
Cu fulgerul sub coaste înfipt până-n prăsele
Cântecul alb din turle rotit între brăţări,
Cu labele oprite pe hohotul de spumă
Blândeaţa în privire ca pe-o mireasă o-neci
Sprinten la şuieratul acestui vânt în glumă
Deosibeai profetul prin trecătorii blegi.
În trupul ca o cupă ţi-ai înălţat destinul
Şi-ai împărţit taifasul cu dârji vizionari
Când în gâtleje visul îşi gâlgâise vinul
Şi prin ferestre noaptea mânase păsări mari.
Tu-ai ştiut prietenia, o panglică eternă,
Ce-nfăşurase fructul şi inima-n vâltori,
Poetului în somnul pe scaune tu-ai fost pernă
Dar din tăcerea nouă te-ntorci de-atâtea ori.
Stemă, glasul va smulge pumnale andaluze
Şi astrul ca o tâmplă pe umărul meu gol
Aduce o-nfiorare de nevăzute buze
Şi-apari aureolă în gând cu Stephan Roll
Sporeşti în resemnare umana suferinţă
Flori răspândite-n aer cuvintele ca oşti
Când stăruie lătratul suav ca o căinţă
Şi mâna prin cenuşă schelet o recunoşti.
vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.