acum figurile de ceară se trezesc în vitrine
schimbă între ele tristețea tot atât de roză ca rinichii,
pieptănătura lor foarte îngrijită și costumele pun în gând o rugină,
care adoarme glasul pe buzele lor ca o luntre de pescar în ostrov
ierburi degetele tulbură liniștea,
îmi place umilința lor ca o colecțiune de surâsuri,
și amurgul le pune pe umeri blănuri toamne,
frigul cade ca o hârtie pe privirea de porțelan,
simți mișcarea lor nevăzută ca în ceasornic secundele
aplecarea trupului spre apa ferestrelor ca sălcii,
și vorbesc fără gesturi, fără șoapte, ca oglinzile.
vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.