Undeva în Ardeal, într-o biserică veche,
Am văzut un sfânt care-şi ducea pielea în spate
Şi pielea îşi păstra forma trupului pe care a stat
Şi sfântul îşi păstra credinţa dinainte de cele-ntâmplate.
Se vedea asta după fruntea iluminată
Şi după coastele goale care păreau să nu-l doară
Şi după faptul că pielea care îi semăna
Nu părea să fie tocmai uşoară.
Undeva în Ardeal, într-o biserică veche,
Am văzut singurul trup pregătit să moară,
Îşi purta sufletu-n spate în propria piele
Aşa cum ar purta o comoară.
vezi mai multe poezii de: Ileana Mălăncioiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.