și-n adâncul ființei
mele luase naștere o senzație de descărnare completă spontană și tristă
o senzație infinit de frumoasă
ea pretindea că știe ordinea firească a tuturor lucrurilor nefirești
ai fi spus că-n trupul ei se-aruncaseră
toate minunile lumii sfâșietor de frumoase precum în miezul unei explozii violente din dorința de a fi căptușite cu-o stranie tandrețe
atunci când iși arcuia buzele
părea că toate câte sunt pure și mult prea frumoase se-ndreaptă spre-o lume mult prea îngustă o lume în care totul începe cu sfârșitul
să fi stat doar puțin peste o secundă
pe lângă această ființă ar fi fost ca și când aș fi spus că o întreagă planetă ar fi sărit în aer
sau ca și cum aș fi stat în preajma unei forțe uriașe
care mi-ar fi zburat creierii cu un glonț
pe măsură
vezi mai multe poezii de: Johan Klein