am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...
prima cameră era luminoasă
cu multe jucării
păpuşi mutilate, mingi de toate culorile...
aici puteai să faci orice,
chiar să spargi o cană sau un geam,
nimeni nu-ţi zicea nimic
a doua era înţesată cu visuri
unele bifate, altele nu,
după biletul pe care îl trăgeai
cea mai mare cameră era plină cu tot felul
de lucruri inutile,
de la castele de nisip
la cea din urmă mască
ultima era goală şi întunecoasă,
acoperită cu linişte,
o linişte atât de mare,
încât îţi puteai auzi chiar gândurile...
nimeni nu ştia ce este dincolo,
unii ziceau că eternitatea
alţii...
vezi mai multe poezii de: george ionita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.