În fiecare noapte
Adorm lângă tine
La marginea lumii-
Unde sufletele noastre
Se întrepătrund
Și umbrele ni se pierd
În alunecarea timpului...
În fiecare noapte
Adorm lângă respirația ta
Care-mi mângâie gândurile,
În veșnicia efemeră care
Ne înconjoară...
Îți privesc prin pleoape
Sufletul înțelept
Și viu, ca o atingere
Tandră.
Suntem copii, iubiți,
Sau vieți de altădată,
Împreunate în aceeași
Artă...
În fiecare noapte
Ajung să te iubesc mai mult
Decât aș face-o vreodată...
În fiecare noapte
Îmi ești mai aproape
Decât inima-mi toată...
vezi mai multe poezii de: alina.dragan